Rezumat Săptămâna Internaţională a Alăptării

Pentru al cincilea an, sărbătorim în România Săptămâna Internaţională a Alăptării.

deschidereÎn cinstea acestei sărbători, Mihaela Niţă, doctorand, medic pediatru, IBCLC şi Eugenia Dobrescu, Managing Mother la Mamagazin.ro si Diversificare.ro au organizat evenimentul “Sprijinirea Alăptării: Aproape de mame”.

Evenimentul a avut loc în data de 7 august 2013, în cadrul Amfiteatrului Mare al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Bucureşti.

Prin acest eveniment, organizatorii şi-au propus, fiind chiar în ultima zi a săptămânii, să reunească specialişti în alăptare, cadre medicale implicate în procesul alăptării (specialişti în maternologie, medici homeopaţi, psihologi, medici pediatri), mame cu experienţe deosebite, un reprezentant al unei maternităţi private din Bucureşti şi un maratonist.

Tema acestui an şi tema evenimentului a fost “Sprijinirea Alăptării: Aproape de mame”. Scopul principal a fost acela de conştientizare a rolulului pe care fiecare dintre noi îl are în sprijinirea mamelor ce alăptează.

În deschidere, dr. Mihaela Niţă a făcut o scurtă introducere legată de tema acestui an şi istoricul acestei sărbători, trăgând încă o dată un semnal de alarmă referitor la rata mică a alăptării exclusive din România, de doar 12,6%.

Apoi, Sorana Mureşan, consultant în alăptare certificat internaţional, IBCLC, preşedinte al Asociaţiei ProMama, a vorbit despre rolul specialiştilor în alăptare în sprijinirea mamelor, posibilitatea relactării, exemplificând chiar cu propria experienţă.

Sorana Muresan

Maria Băluţă, mamă care alăptează în tandem 2 copii, consilier în alăptare şi mamă antreprenoare la Perne de Alăptat, a vorbit despre prima experienţă din viaţa de consilier redând audienţei feedback-ul primit după mai bine de 1 an din partea mămicii consiliate care încă îşi alăptează bebeluşul.

maria-baluta

Doamna Daniela Marincaş, medic pediatru homeopat, director al Asociaţiei Franco-Române Bebe Bienvenu, ne-a introdus în lumea maternologiei şi a punctat rolul pe care maternologia îl are în stabilirea unei relaţii de ataşament între mamă şi bebeluşul ei. Totodată a detaliat cum, prin studierea modului de alimentaţie, se pot diagnostica diferitele dificultăţi materne. În plus, şi specialiştii în alăptare pot avea nevoie de ajutor specializat pentru a evita încărcătura emoţională din timpul şedinţelor de consiliere.

daniela-marincas

Mihaela Niţă, medic pediatru, consultant în alăptare certificat internaţional, IBCLC, membru ILCA şi absolventă a seminarului de maternologie de la Versailles, a explicat cum 3 domenii diferite se integrează perfect în înţelegerea dinamicii relaţiei mamă-bebeluş pentru o creştere fizică şi psihică optimă. Alăptarea are beneficii care încă sunt studiate, şi depăşesc aşteptările noastre, cu implicaţii deosebite, ceea ce ne explică de ce specia umană a rezistat milioane de ani pe acest pământ.

Trainer certificat, Mihaela, integrează şi face accesibile toate aceste informaţii în cursurile pentru viitorii sau actualii părinţi, încât rolul de părinte şi implicaţiile lui să fie înţelese şi asumate de fiecare dintre noi .

Mihaela Nita

Doamna Angela Dinu, coordonator al Maternităţii Medicover, ne-a împărtăşit din experienţa personală, ca mamă, şi a subliniat importanţa informaţiilor şi a specialiştilor în încurajarea alăptării.

În plus, ne-a prezentat proiectele şi eforturile făcute în cadrul maternităţii pentru a veni în întâmpinarea mamelor pentru sprijinirea alăptării. Ne-a transmis un mesaj personal, cald şi plin de emoţii.

angela-dinujpg

Eugenia Dobrescu, Managing Mother la Mamagazin.ro, mamă a doi copii alăptaţi, ne-a prezentat rolul şi importanţa implicării taţilor. Alăptarea este un efort de echipă, iar sprijinul acordat de taţi partenerelor lor este, de multe ori, cel care face diferenţa între un succes sau insucces.

Eugenia Dobrescu, Managing Mother Mamagazin.ro, Diversificare.ro

Pentru a da exemple concrete despre modurile în care taţii pot fi parteneri activi ai alăptării, Eugenia a oferit participanţilor din sală un material special adresat lor, punctând  inclusiv posibilitatea taţilor de a hrăni bebeluşul cu lapte matern atunci când mama nu este alături de cel mic. Mamagazin.ro este unic importantor şi distribuitor al produselor de alăptare Ameda, produse inspirate de mame, cu mai bine de 70 de ani în urmă, şi create pentru a încuraja şi sprijini mamele în dorinţa lor de a alăpta şi în situaţii speciale.

eugenia1pentru tatici

Sabin Gîlceavă, tată implicat în proiecte sociale ne-a povestit cum a început să alerge, cum a perseverat şi a reuşit să-şi depăşească limitele şi cum, alergând, a susţinut proiecte dedicate copiilor, ieşind din starea de indiferenţă. Ceea ce îşi propune să facă pe 8 septembrie 2013, prin participarea la Transmaraton (maraton pe Transfăgărăşan) este asemănător cu ceea ce ne propunem noi, oamenii implicaţi în alăptare pentru creşterea ratei alăptării din România. El va alerga pentru a strânge fonduri în proiectul Pădurea Copiilor (plantarea şi îngrijirea unui copac pentru fiecare nou-născut din România), un proiect minunat în care sperăm să se implice cât mai multe persoane interesate de viitorul copiilor noştri, prin donaţii pe site-ul special creat, http://www.transmaraton.org.

Sabin GilceavaApoi a urmat o scurtă pauză în care participanţii au putut să se cunoască, să descopere valori şi interese comune. Tot în pauză am invitat participanţii să se înscrie la tombolă.

Mame Inscriere Concurs

pauza+inscr+concurs

A doua parte a evenimentului a început cu prezentarea doamnei doctor Genţiana Ciubuc medic homeopat, care ne-a explicat principiile homeopatiei şi modul în care aceasta funcţionează şi ne poate ajuta pe fiecare dintre noi, chiar şi în timpul sarcinii şi a perioadei în care mamele alăptează.

Gentiana Ciubuc

Apoi a urmat Ioana Agachi, psihoterapeut centrat pe persoană şi trainer în ateliere pentru părinţi, în cadrul Eu Părinte Ghemotoc (http://euparinteghemotoc.blogspot.ro/), ne-a prezentat modul minunat în care se realizează ataşamentul între mamă şi bebeluş. Totodată a exemplificat mamelor cum situaţiile dificile  pot fi depăşite cu ajutor specializat, alăptarea continuându-şi drumul.

Ioana Agachi

Aniela Petreanu, mamă devotată şi actriţă, ne-a povestit experienţa proprie şi modul în care noul rol de mamă a făcut-o să-şi schimbe aspectele vieţii ei: locuinţa, alimentarea, dar şi preocupările, propunându-şi un nou drum profesional în care să fie alături de mamele şi viitoarele mame.

Aniela Petreanu

Codruţa Brustur, reprezentantă La Leche League, a prezentat organizaţia din care face parte şi cum pot veni în întâmpinarea mamelor care alăptează prin consiliere, întâlniri periodice. Mesajul principal transmis mamelor prezente a fost acela că trebuie să aibe încredere în ele şi că uneori e nevoie doar de un mesaj de asigurare că fac lucrurile bine.

Codruta Brustur

Evenimentul a fost încheiat de prezentarea Dr. Ilinca Tudose-Tranulis, medic pediatru, consultant în alăptare certificat internaţional, IBCLC, reprezentanta Clinicii de Alăptare, care ne-a descris drumul de la laptele praf la alăptarea exclusivă atât teoretic, cât şi prin prezentarea unui caz clinic.

Ilinca Tudose-Tranulis

După ce s-au încheiat toate prezentările, am fost plăcut impresionate să vedem sala amfiteatrului încă plină, iar cu ajutorul unor fetiţe tare drăgălaşe am început extragerea premiilor.extragere premii

Au fost multe premii oferite de partenerii noştri şi le mulţumim în numele câştigătorilor că au fost alături de noi la acest eveniment.

Am încheiat în jurul orei 21:00 cu o emoţie care a vibrat în noi mult timp apoi şi ne-a asigurat că de la acest eveniment fiecare participant a plecat acasă cu un mesaj important pentru el.

sfarsit-eu

Mulţumim în primul rând participanţilor – mămici/viitoare mămici, bebeluşi, tătici, dar şi bunici, care au asistat la întregul program şi sperăm că le-am fost utili în demersul nostru. Dacă aveţi sugestii, întrebări, nevoie de informaţii vă stăm la dispoziţie.

Mulţumim sponsorilor pentru rapiditatea şi implicarea cu care ne-au răspuns: Aqua Carpatica, Custom Paper Design, Maternitatea Medicover.

Mulţumim partenerilor:

Olla Floral Art, Lilebuba Deion Photography, Omedia, Trend Consult Group, Perne de alaptat, Euparinteghemotoc, HipHip.ro, Maya Store.ro, Urbankid.ro, Ilio.ro, Magia Florilor, Bebelu.ro, Pufu Shop, Clinica de alaptare, Asociatia ProMama, Mamica Activa, Mami, Mamica de azi, Asociatia BebeBienvenue – maternologia.ro, Easiea.ro, Melc-codobelc.ro, GoKid.ro, Sfatulmamicilor.ro

Ne propunem ca această experienţă să stea la baza altor proiecte frumoase dedicate alăptării şi, cu siguranţă, vă vom ţine la curent în legătură cu ele.

Mulţumim tuturor!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: